Ghid de pornire pentru birouri noi

Ai cont nou? Iată exact ce ai de făcut.

Opt pași, în ordinea asta. La fiecare îți spunem ce faci, unde în aplicație și cum verifici că a ieșit bine. Cu certificatul digital la îndemână, tot drumul durează cam o oră. După aceea, aplicația lucrează singură.

8pași, în ordine
~1 orăîn total, o singură dată
1certificat digital pentru tot biroul
0cunoștințe tehnice necesare

Înainte să începi, pregătește-ți la îndemână

  • Certificatul digital (tokenul USB) cu care intri în SPV, băgat în calculatorul pe care lucrezi.
  • Lista clienților, măcar CUI-urile. Restul datelor vin singure de la ANAF.
  • Datele firmei tale de contabilitate: CUI, IBAN, ce serie folosești la facturi.
  • Un telefon cu o aplicație de coduri (Google Authenticator sau similar), pentru pasul 1.
3 minute

Fă-ți contul și pune-i lacăt

Contul tău va avea acces la datele fiscale ale tuturor clienților. O parolă singură nu ajunge.

Ce faci

  1. Apeși Creează cont, completezi numele, emailul și o parolă.
  2. Deschizi emailul primit și apeși linkul de confirmare.
  3. Intri în cont și activezi autentificarea în doi pași: scanezi codul QR cu aplicația de pe telefon.

Unde

Setări contSecuritateActivează 2FA
✔ E bine dacădata viitoare când intri în cont ți se cere și codul de pe telefon.
Tutorial: Setările contului ›
5 minute

Spune-i aplicației cine ești: firma ta de contabilitate

Facturile către clienți, contractele și e-Factura pleacă în numele firmei tale. Trebuie să existe în aplicație și să fie marcată ca „a ta".

Ce faci

  1. Adaugi firma ta ca orice altă firmă, cu CUI-ul ei. Datele se completează de la ANAF.
  2. Bifezi cartonașul „Firmă proprie de contabilitate" (dacă firma există deja: fișa ei → Setări → „Status și opțiuni" → aceeași bifă → Salvează opțiunile).
  3. În fișa firmei, la Conturi bancare, pui IBAN-ul care apare pe facturi.
  4. La Facturare, definești seria de facturi (de exemplu „CTB") și numărul de la care pornești.

Unde

CliențiAdaugă Firmă
UnelteConfigurare firmă contabilitate

A doua cale e un asistent care te duce prin aceleași setări, plus colegii și primii clienți.

✔ E bine dacăla Facturare → Factură nouă, emitentul e firma ta și nu apare niciun avertisment roșu despre IBAN sau TVA.
Tutorial: Firma ta de contabilitate ›
5 minute

Instalează agentul pe calculatorul cu certificatul digital

Agentul e un program mic care stă în bara de jos a Windows-ului și vorbește cu ANAF în locul tău, folosind certificatul tău. Fără el, aplicația nu poate intra în SPV.

Ce faci

  1. Din aplicație, apeși Descarcă agent și instalezi programul (Următorul, Următorul, Gata).
  2. Agentul apare lângă ceas, în bara de jos. Dă-i click și intră cu același cont ca în aplicație.
  3. Tokenul USB cu certificatul trebuie să fie în același calculator. Lasă-l acolo.

Unde

Setări contAgent eTigrisDescarcă agent
⚠ AtențieAgentul lucrează doar cât calculatorul e pornit. Dacă biroul închide calculatoarele seara, e în regulă: sincronizările se fac dimineața, când pornește. Dacă vrei să meargă și noaptea, ține pornit calculatorul pe care e tokenul.
✔ E bine dacăîn Setări cont → Agent eTigris scrie „online" și apare numele calculatorului tău.
10 minute

Leagă aplicația de ANAF: SPV și e-Factura

Sunt două uși diferite la ANAF. SPV (mesaje, declarații, fișe ROL) se deschide cu certificatul, prin agent. e-Factura se deschide cu o autorizare separată, o dată la trei luni.

Ce faci

  1. SPV: mergi la Certificate digitale. Agentul detectează singur certificatul din token; verifici că apare, împreună cu firmele pe care ai drept de reprezentare.
  2. e-Factura: deschizi Autorizare e-Factura, apeși butonul de autorizare, te identifici pe site-ul ANAF cu certificatul și revii automat în aplicație.
  3. Apeși o dată Sincronizare SPV din panoul principal, ca să vezi că vin mesajele.

Unde

Setări contCertificate digitale
RO e-FacturăAutorizare e-Factura
⚠ AtențieDacă ANAF îți spune „nu aveți drept" la e-Factura, certificatul cu care te-ai identificat nu e cel înrolat pentru firma respectivă. Se rezolvă în SPV, la Înrolare, nu în eTigris.
✔ E bine dacăpagina Mesaje SPV se umple cu mesaje, iar în RO e-Factură apar facturile primite ale firmei tale.
10 minute

Adaugă clienții, toți odată

Nu completa nimic de mână. Lipești CUI-urile, restul vine de la ANAF: denumire, adresă, regim fiscal, statut TVA, administratori.

Ce faci

  1. Apeși Importă firme, lipești CUI-urile clienților (câte unul pe rând) și confirmi.
  2. Aștepți un minut. Fiecare firmă apare cu datele ei și cu culoarea statutului de TVA.
  3. Pentru contractele de contabilitate, deschizi Dashboard implementare și lași aplicația să le detecteze din SAF-T-ul firmei tale sau din facturile emise în e-Factura. Corectezi ce vrei, apoi salvezi.

Unde

CliențiImportă firme
DashboardDashboard implementareContracte
✔ E bine dacăîn lista Clienți fiecare firmă are regimul fiscal și statutul de TVA colorat, nu liniuță, iar la Facturi către clienți contractele au sumă și zi de facturare.
Tutorial: Adaugă o firmă ›
10 minute

Setează ce merge singur, ca să nu mai apeși tu

De aici încolo aplicația ar trebui să lucreze fără tine: descarcă mesajele SPV, aduce e-facturile, îți salvează totul în cloud și pe calculator. Trebuie doar să-i spui cât de des și unde.

Ce faci

  1. Sincronizare automată: lași intervalele propuse pentru SPV, e-Factura și recipise. O interogare pe firmă pe zi e suficient, ANAF nu vrea mai des.
  2. Notificări: alegi ce vrei pe email și pe telefon. Recomandat: somațiile, popririle și documentele noi de la clienți.
  3. Backup Cloud: conectezi OneDrive sau Google Drive. Tot ce descarcă aplicația de la ANAF ajunge și acolo, în foldere pe firmă.
  4. Oglinda locală: în Agent eTigris, alegi un folder pe calculator. Declarațiile, recipisele, mesajele SPV și e-facturile apar acolo, pe firmă și pe lună, cu nume care spun ceva.

Unde

Setări contSincronizare Automată · Notificări · Backup Cloud · Agent eTigris
✔ E bine dacăa doua zi dimineața ai mesaje SPV noi și e-facturi noi în aplicație fără să fi apăsat nimic, iar în OneDrive/Google Drive a apărut folderul „SPV".
2 minute pe client

Invită-ți clienții în portalul lor

Clientul își vede singur declarațiile și scadențele, mesajele de la ANAF, e-facturile, documentele. Poate cere documente de la ANAF și îți spune „am plătit". Mai puține telefoane la tine.

Ce faci

  1. Deschizi fișa clientului, la Contacte, și adaugi persoana cu adresa ei de email.
  2. Apeși Trimite invitație. Clientul primește un link, își pune o parolă și gata.
  3. Dacă vrei să-i dai acces și la robotul telefonic, îi adaugi numărul de telefon și un PIN, în Setări cont → Robot telefonic.

Unde

Cliențifișa clientuluiContacteTrimite invitație
⚠ AtențieInvitația se trimite din contul principal al biroului, nu dintr-un cont de coleg. Clientul vede doar firma lui, nimic din restul portofoliului.
✔ E bine dacăîn Contacte, lângă persoană, invitația apare ca „acceptată", iar clientul îți confirmă că vede scadențele lunii.
în fiecare lună

Rutina lunară: patru locuri de verificat

Configurarea e gata. De acum, lucrul cu aplicația înseamnă să deschizi patru pagini și să bifezi ce a rămas.

Ce faci

  1. Checklist lunar: o linie pe firmă, o coloană pe obligație. Multe se bifează singure din SAF-T și din depuneri. Ce rămâne alb e treaba ta.
  2. Declarații: depui prin agent, cu verificările făcute înainte (D112 e controlată automat). Recipisa vine singură și se arhivează.
  3. Mesaje SPV: somațiile, popririle și deciziile devin task-uri cu termen. Clientul vede suma și termenul în portalul lui.
  4. Facturi către clienți: se emit singure în ziua din contract, cu TVA-ul verificat la ANAF în ziua emiterii. Tu doar le vezi trecute.

Unde

Task-uri → Checklist lunarDeclarațiiSPV → Mesaje SPVClienți → Facturi către clienți
✔ E bine dacăla sfârșitul lunii checklistul e verde pe toată linia, iar tu n-ai copiat nimic de mână din SPV.

Dacă te blochezi undeva

  • Butonul Ajutor din colțul aplicației: un asistent care cunoaște toate funcțiile și, dacă nu știe, cheamă un om.
  • Robotul telefonic: 021 570 80 93. Pentru ajutor în utilizare nu cere nimic; pentru datele contului tău îți cere PIN-ul.
  • Tutoriale video filmate pe aplicația reală și ghidul de utilizare.
  • Un om: office@medialogic.ro.

O oră acum, ca să nu mai faci nimic de mână după.

Contul e gratuit la început, fără card. Ai nevoie doar de certificatul digital pe care îl folosești deja la SPV.

Începe cu pasul 1